Clădirile din centrul vechi al oraşului care au fost revendicate şi încă neatribuite au ajuns pradă boschetarilor şi hoţilor. Autorităţile, legate de mâini şi de picioare. Direcţia de Patrimoniu are doar trei angajaţi.

Jandarmii şi poliţiştii locali au zilnic de-a face cu hoarde de hoţi de materiale de construcţii şi de fier care devalizează opere unice de arhitectură. Direcţia de Patrimoniu şi Cultură din Brăila nu are decât trei angajaţi, dintre care doi inspectori şi un arhitect. Deşi a cerut în nenumărate rânduri Ministerului să îi deblocheze un post de jurist, instituţia nu a primit niciun răspuns.

~Un jurist ne-ar ajuta să îi acţionăm în instanţă pe aceia care devalizează clădirile monument şi care, proprietari fiind chiar, le pun la pământ pentru a folosi terenul. În aceste condiţii, suntem legaţi de mâini şi de picioare. Un post de jurist ar însemna o cheltuială lunară de maximum 1.000 de lei, iar un avocat ne costă 400, chiar 500 de lei pe instanţă, de două, chiar trei ori mai mult decât un jurist\”, a declarat Ana Hărăpescu, directorul instituţiei.

Din păcate sunt vizate clădiri care erau altădată mândria oraşului. Astfel din Hotelul Bristol a fost furat tot ce putea fi furat. Nu au scăpat în primul rând piesele metalice, lucrări rare care nu mai pot fi reproduse dar şi piese de mobilier masiv care au ajuns în sobele celor care sunt asistaţi social dar locuiesc bine mersi, ultracentral.

„ Am avut zeci de intervenţii în zonă până când hotelul nu a mai făcut parte dintre obiectivele cărora trebuia să le asigurăm protecţia. După ce noi nu am mai asigurat paza, hoţii au furat tot ce mai putea fi furat\”, ne-a declarat col. (r) Dumitru Hahui, directorul adjunct al poliţiei locale.

Cel mai important centru istoric din Muntenia, acela din Brăila, este lăsat în paragină

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here